Proiectul încorporează înregistrări din natură, sunete, obiecte găsite în locuri abandonate, însemnări din jurnal și texte. Aysu a cercetat magia din limbajul cotidian și a fost inspirată de poveștile cu fantome pe care le-a auzit de la vrăjitoarele din sat. Ea a folosit o colecție de elemente multimedia pentru a reflecta timpul petrecut în sat, explorând modul în care suntem modelați de locurile necunoscute în care ne aflăm.
video & carte de poezii
„Cred că în tot acest timp, noi am avut mai multe ritualuri pe care nu le-am încadrat într-un program anume, dar care s-au format organic ca activități cotidiene, cum ar fi prima cafea a zilei, statul împreună, cititul, planificarea și visarea. Armonia pe care am găsit-o în spațiul de locuit m-a ajutat să descopăr un mod diferit de a lucra. Vorbind aseară cu Maria, ea a folosit cuvântul ‘predare’, ceea ce m-a făcut să realizez că nu a existat vreo rezistență față de actul de creație în niciunul din noi. Mai degrabă, am lăsat locul să ne ghideze spre ceea ce doream să facem cu orele din zi. Această rezidență nu a fost despre individualism, ci a adus împreună multe teme și aspecte frumoase ale împărtășirii unui loc, a unei case.”
Aysu Naz Atalay este o scriitoare și cercetătoare în domeniul neuroștiinței din Istanbul. Scrierile ei literare explorează influența pe care migrația în diverse culturi o are asupra construcției narațiunilor personale, precum și influența acesteia în relația cu trecutul și căutarea rădăcinilor ancestrale. Naz caută de asemenea ca prin intermediul scrisului să aducă la lumină povești relatate din perspective feminine și să exploreze subiectul rolurilor de gen în societate.