Sacii din rafie, produși industrial și în serie, pot fi văzuți pretutindeni în mediul rural, transportând tot felul de produse, deșeuri, uneori chiar si animale. Sacul stimulează un răspuns aproape pavlovian în majoritatea oamenilor, fiind imediat asociat cu imobilitatea, lipsa de viață și restricția libertății; multe animale își găsesc sfârșitul prematur în aceste construcții, sufocându-se, înecându-se sau murind de foame. Asocierea puternic negativă și viscerală cu aceste atribute a oferit un contrast față de scena observată, unde, în ciuda șocului inițial provocat de zgomotul și lătratul sacului, modul nonconformist de transport a oferit un fel de ritual de trecere, fiind doar un pas într-o presupusă schimbare a destinului spre mai bine. Dintr-un loc unde câinele este văzut ca un surplus, înspre unul care îi duce lipsa, schimbul surprins și, implicit, sacul din rafie, își curăță „păcatele” și o parte din simbolismul morbid inerent.
Unele sacoșe sunt inscripționate cu semne grafice, iar majoritatea au text realizat folosind șabloane industriale - o alegere care reflectă tiparele de gândire pe care indivizii le aplică existenței fără a pune la îndoială valabilitatea, utilitatea sau moralitatea acestora, lăsând puțin loc pentru îmbunătățire sau comunicare deschisă. Intervențiile în sine sunt reflecții asupra relațiilor dintre om și câine, dintre limbaj și modul în care acesta formează și facilitează anumite obiceiuri și atitudini. Multe zicale populare românești - și nu numai - sugerează o percepție oarecum negativă a câinilor. Aceștia apar fie ca perturbatori ai ordinii comune, ființe inferioare în comparație cu altele, agenți fie prea pasivi, fie prea activi. Sacii povestesc despre câinii din Hundorf - „satul câinilor”, așa cum îl numesc chiar localnicii - și relația lor sfâșietoare față de oameni și mediu în care s-au născut.
